CLUB NAUTIQUE du DANUBE - AISBL
Asociație Internațională Non-Profit
înființată la data de 25 Februarie 2020 la Bruxelles-Belgia
      Membrii fondatori ai Asociației sunt Cristi IVAN, Cătălin IANCU și Gabriel TUȚU(Dacul de Sud).

                 Obiectivele si activitățile acestei Asociații, conform Art. 3 din actul constitutiv, sunt:
                  - promovarea intereselor proprietarilor de ambarcațiuni de agrement;
                  - schimbul de informații între membri;
                  - dezvoltarea durabilă a turismului de agrement nautic;
                  - influențarea pozitivă a siguranței navigației, atât în ​​apele interioare, cât și pe coaste și pe marea liberă;
                  - armonizarea în țările UE a activităților specifice navigației de agrement cu legislația europeană și recomandările ONU și UE;
                 - reprezentarea punctului de vedere a membrilor săi în fața organismelor și organizațiilor internaționale;
                 - acțiuni coerente și concrete pentru protecția și conservarea mediului;
                 - orice operațiune economică sau comercială, în general, în sensul cel mai larg al termenului;
                 - orice alt obiectiv în interesul membrilor, stabilit de Adunarea Generală;

      Pentru a atinge aceste obiective Asociația poate desfășura toate activitățile necesare.
      Asociația are capacitatea juridică deplină de a efectua toate actele și operațiunile legate direct sau indirect de obiectul său de activitate sau care ar putea facilita direct sau indirect, total sau parțial, realizarea acestui obiect.
      Asociația poate fi cointeresată prin asociere, contribuție, fuziune, intervenție financiară sau altfel în orice companie, asociație sau întreprindere al cărui obiect este identic, analog sau legat de proprile sale obiective sau care pot promova activitățile și obiectivele descrise mai sus.
      Asociația poate exercita funcțiile de administrator sau lichidator în alte asociații.
      Asociația poate acționa ca garant sau poate oferi securitate reală persoanelor juridice al căror obiect este identic, analog sau legat de propriile sale obiective sau care poate promova activitățile și obiectivele descrise mai sus.

Club Nautique du Danube mulțumește:
D-nei Anca CIUPA pentru serviciile de traduceri.
D-nului Cristian Dorian MUNTEAN pentru sprijinul acordat în calitate de procurator în fața NOTALEX.
Biroului Notarilor Asociati NOTALEX pentru profesionalism și celeritate.
D-nului Adrien DAHMS pentru sprijinul acordat în vederea înființării Asociației.